CUM AJUTĂM VÂRSTNICII

Doamna Maria are 87 de ani și își amintește în cel mai mic detaliu cum și-a pierdut fiul, când acesta nu împlinise nici 18 ani. Păstrează la capul patului ultima lui fotografie în viață, dar lângă ea ține și poza de la înmormântare. Tot așa îi vin și gândurile pe care ni le mărturisește: între descrierea fiului, cu o listă mare de calități și iubirea pe care încă i-o poartă, și ziua în care a rămas fără el. A trăit cea mai mare dramă, dar a avut puterea să meargă mai departe, să fie o mamă dedicată pentru celălalt copil și o bună soție, să muncească în fabrică și să își susțină familia. Ochii nu o mai ajută și are nevoie de două bastoane ca să facă un pas, dar casa ei e curată ca atunci când încă era în putere. Știe pe de rost unde e locul fiecărui obiect, așa că mătură și umblă printre lucruri ca și cum ar vedea.

Acum este singură și izolată. Când nu mai vezi, nu te mai poți deplasa și nu mai ai pe nimeni în jur, ajungi să trăiești doar din amintiri. Pentru că nu mai poate nici măcar să se uite la televizor, își petrece zilele retrăind momentele importante din viața familiei sale. Când vrea să se înveselească, e suficient să se gândească la cele mai fericite clipe pe care le-a trăit vreodată, la nunta ei ca în povești care a ținut trei zile. Se roagă și visează să audă din nou glasuri reale. Singurătatea este cumplită, mai ales de sărbători. Un coș de alimente, o vorbă de încurajare, o mână de ajutor i-ar putea aduce o rază de speranță.