Maestrul Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciați dirijori români, se află la pupitrul Operei Naționale București, al Ansamblului de Muzică Nouă „Profil” din Bucureşti și este inițiator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naționale București. Tiberiu Soare este mentor și membru în juriul de selecție al bursierilor programului Tinere Talente și membru în Consiliul director al Fundației Regale.
Camerata Regală este o orchestră definită de prospețime, fantezie și versatilitate. Ansamblul organizează anual Stagiunea Regală, Mari Soliști, Mari Dirijori la Ateneul Român și susține activ tinerii muzicieni prin masterclass-ul Camerata Regală și micii muzicieni, având o activitate însemnată și pe plan internațional.
Soprana Georgiana Dumitru este solistă a Operei Naționale București, a evoluat pe scene prestigioase din țară și din străinătate, de la Ateneul Român și Sala Radio, până la scene din Italia, Franța și China. Soprana impresionează printr-o voce lirică luminoasă și o expresivitate muzicală de excepție. Georgiana a fost bursieră a Fundației Regale Margareta a României (2018-2020) și UNIMIR (2020-2021), laureată a numeroase premii internaționale și a fost recent distinsă cu Premiul „Generația Mileniului III” (UCIMR, 2026). O prezență scenică rafinată, care transformă fiecare apariție într-o experiență muzicală memorabilă.
Mihai Damian este laureat al Concursului Internațional de Canto „Operalia” 2025, prezidat de maestrul Plácido Domingo, una dintre cele mai prestigioase competiții lirice din lume, un reper al scenei vocale. În cadrul aceleiași ediții, Mihai a obținut Premiul Rolex (Premiul Publicului) și Premiul special oferit de Ministerul Culturii din Bulgaria, o triplă victorie care confirmă atât valoarea sa artistică, cât și excelența școlii de canto clujene. Baritonul impresionează prin calitatea timbrului, expresivitatea interpretării și forța prezenței scenice, fiind solist al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Fundația Regală Margareta a României continuă tradiția de a susține și promova cultura și talentul românesc, prin cea de a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, la ora 19:00, în prezența Familiei Regale a României.
Anul acesta, baritonul Mihai Damian și soprana Georgiana Dumitru vor aduce pe scena Ateneului magia operei, emoția muzicii clasice și energia unei noi generații de artiști, alături de Camerata Regală, dirijată de maestrul Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciați dirijori români.
Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Fondurile strânse vor sprijini programul Tinere Talente prin care Fundația oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile.
„Credința noastră este că împreună avem puterea de a crea un viitor armonios pentru cât mai mulți copii și tineri cu talent artistic, îndrumați și inspirați de maeștri.
Tinerii noștri au nevoie de sprijin și de încredere.
România are nevoie de artă!”
Majestatea Sa Margareta,
Președintele Fundației Regale Margareta a României

Cumpărând un bilet, susțineți tinerii talentați ai României!
DESPRE TINERE TALENTE
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali.
Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat în anul 2009 un program național pentru a sprijini și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul.
506 burse au fost acordate până acum pentru 330 de tineri, care studiază muzică sau arte vizuale în licee și universități din România. Ei au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. O nouă generaţie de artişti din toată ţara, cu vârsta între 14 şi 24 de ani, va putea aplica pentru obţinerea unei burse în luna decembrie a acestui an.
Tinerii artişti susținuți prin programul Tinere Talente au reușit performanțe extraordinare după ce au fost sprijiniți prin burse de studiu, mentorat şi promovare.

































